valentin tulea photography

admin — Tue, 24 Jan 2012 00:07:55 +0000

ERIN ANDREEA

admin — Mon, 14 Nov 2011 10:20:58 +0000

O știu pe Erin datorită Laviniei . Ne-am întâlnit prima dată la o mini ședință foto. Erin a fost ca un model profesionist: serioasă, atentă și răbdătoare . Mi-a promis că o să fie la fel de cumințică și la botez. Atunci când fotografiez creștinarea unui copil, invariabil îmi vin în minte două lucruri. Primul este legat de faptul că voi realiza niște cadre care, odată cu trecerea timpului, vor deveni din ce în ce mai valoroase. Deja îmi imaginez că peste 20-25 de ani, atunci când Erin și ai ei vor privi imaginile, își vor aduce aminte cu plăcere și de fotograf . Există un anumit specific al acestui tip de fotografie, respectiv cea de eveniment, care induce o anumită valoare imaginilor, exclusiv prin momentele surprinse. Deci ceea ce imi închipui nu este numai rezultatul unui orgoliu exacerbat . Al doilea lucru la care mă gândesc este legat de o urare de început de viață pentru copilul pe care îl fotografiez. În cazul lui Erin m-am hotărât repede! I-am dorit în gând să rămână la fel de caldă, veselă și dulce. Să ai o viață frumoasă! Ti pup, ti pup!

TAN-ERHAN

admin — Sun, 05 Jun 2011 08:26:32 +0000

Cu Tan m-am întâlnit înainte de botez pentru o ședință foto. A fost “love at first shot” . Este un copil extrem de zâmbăreț (cred că e moștenire din familie ) și ne-am împrietenit foarte repede. Am descoperit în mansarda locuinței sale un adevărat loc de joacă care, la acel moment, pe el nu îl impresiona foarte tare. La vârsta lui de atunci (cred că își cumpăra haine de la raionul pentru 3-6 luni ) universul se explorează de-a bușilea și mansarda pentru Tan era un fel de galaxie. Cu siguranță, în timp, a cercetat-o în detaliu, iar părinții, bunicii, mătușile i-au adăugat diverse atracții. De la cățelul gondolier care îl imita pe Pavarotti până la telecomanda televizorului, toate au devenit motive de chicoteală și voie bună pentru Tan, oferindu-mi șansa unor cadre grozave .

Am povestit despre locul lui de joacă pentru că mi-a plăcut foarte mult. Spațios, lumina excelentă … a fost perfect să fotografiez acolo. De când a fost decorat cu imagini făcute de mine cu Tani, mi-e și mai drag . Am repetat ședința foto la intervale suficient de dese ca să rămânem prieteni și suficient de lungi ca să se vadă cum evoluează Tan. Indiferent de modificări, vizibile zic eu, două lucruri au rămas constante: Tan este un copil vesel iar eu am insistat de fiecare dată să facem măcar 2-3 cadre în mansardă . Nu este o idee originală de a fotografia în același loc o persoană din timp în timp, însă întotdeauna când cineva reușește asta este o performanță. Sper să îl fotografiez pe Tan și la 20 de ani când îi doresc să fie la fel de jovial . Sper să mai existe și mansarda, iar lumina să fie la fel de bună.

Părinților le dedic un refren cu un mesaj la care sigur se vor gândi atunci când vor privi imaginile

Refren pentru părinți...

STEFANUT

admin — Fri, 27 May 2011 20:09:02 +0000

De data aceasta l-am lăsat pe Alifantis să spună mai multe în locul meu .

Am ales la final o imagine pe care am folosit-o pentru invitația de botez .

SABINA ANNE-MARIE

admin — Wed, 25 May 2011 19:13:55 +0000

Bogdan, un bun prieten, atunci când a început să se pregătească pentru examenul de admitere la facultate, și-a făcut un program. Acesta era detaliat pe zile, pe materii … și conținea tot ceea ce trebuia să învețe până la examen. Asta spre bucuria părinților, care au văzut că banii pe care îi dădeau pentru meditații nu erau în zadar . După două săptămâni în care prietenul meu nu a făcut absolut nimic, tatăl lui l-a întrebat cum stă cu pregătirea. Bogdan a recunoscut că este în urmă rău în comparație cu ce își propusese. După alte două săptămâni care au trecut identic cu primele, tatăl a revenit cu aceeași întrebare. Spre mirarea lui a aflat că Bogdan era la zi. ”-Păi cum? … că nu ai învățat nimic!” ”-Păi … am modificat programul!” .

Acest crâmpei de istorie lăzăristă este o explicație pentru bradul de Crăciun care se vede în imaginile cu Sabi. Am modificat și eu programul de scris pe blog de câteva ori . Sabinutza va face 1 an peste câteva zile și m-am gândit să îi urez ”La mulți ani!” publicând pe blog câteva imagini cu ea.

Cred că este un cadou oportun pentru că vecinii îl aud pe tatăl ei cântând destul de des și tare următoarea melodie:

Melodie

La mulți ani, Sabinutza!

CATEVA IMAGINI DIN 2010

admin — Thu, 03 Mar 2011 12:10:30 +0000

Astăzi am avut nevoie de câteva imagini făcute de mine în 2010. Am profitat de faptul că HDD-ul a rămas conectat și am selectat câteva dintre fotografiile de anul trecut. Pentru că am neglijat blogul, voi încerca să public mai des, astfel încât numărul de accesări să crească de la 3 (mama, tata și eu) la 7 sau cine știe … la 10 pe zi .

Voi arăta câte o imagine din fiecare post pe care mi-am propus să îl scriu. Sper să mă țin de cuvânt .

Tan Erhan

Tudor

Petra

Robbie

Noah

Ștefan

Oana & Mihăiță

Cristina & Vlad

Alexandru

Ana-Elena

Filip

Carla & Alex

Flori & Bogdan

Dana & Marco

Luiza & Martin

Corina & Mihai

Nicoleta & Cosmin

David

Caden & Carla

Sonia & Erica

Monica & Ștefan…

… Arthur

Pe Ștefănuț l-am fotografiat în 2011. A fost foarte cuminte și are un prieten pe care trebuie să-l vedeți. Cu siguranță o să arăt mai multe imagini de la prima lui ședință foto .

Alex

Sabina

Sper că în 2011 voi fi mult mai prezent pe blog, Facebook, Twitter etc. pentru că am început anul cu următorul gând:

Gând pentru 2011

Dacă nu o să reușesc asta cu ajutorul fotografiilor făcute de mine, o să merg dezbrăcat pe Calea Victoriei. Într-un fel sau altul o să obțin ceea ce mi-am propus… .

RALUCA & JOHANNES

admin — Wed, 11 Aug 2010 00:08:30 +0000

”Îmi trec gândurile prin cap ca trenurile!” spunea cineva pe vremea în care rapidul de Constanța ajungea la mare într-o oră și patruzeci și cinci de minute. Exact asta este starea în care scriu acum . Poate ar trebui să urmez un sfat celebru și să mă așez liniștit într-un fotoliu așteptând să-mi treacă . Există o tentație destul de mare de a prezenta imaginile de la evenimentul Ralucăi și a lui Johannes altfel decât de obicei. În mod normal acest post ar fi trebuit să îl includ la secțiunea ABOUT ME . Pentru că imaginile obținute la evenimentul lor, arată exact ceea ce cred eu despre fotografia de nuntă în România. Printre părerile mele despre fotografia de eveniment voi strecura câteva lucruri și despre nunta propriu-zisă. Dacă incoerența mea devine obositoare, cred ca ar fi mai bine să vă uitați doar la imagini . Și acum …gândurile…trenurile… :

Fotografia de nuntă oscilează între fotojurnalism și fashion. Așa cum în lume mai există dileme încă netranșate ( BMW vs Mercedes, Pele vs Maradona și de ce nu Nikon vs Canon) și cele două abordări au susținători și opozanți, care aduc în favoarea lor argumente pertinente, dar care se exclud reciproc. Alegerea stilului este strict opțiunea fotografului. Uneori este mai mult ”adaptare la mediu” decât opțiune artistică. Am luat în considerare modul în care se desfășoară ceremoniile civile și religioase în România, lipsa apetitului clienților mei pentru sesiuni TTD și opțiunea mea a fost clară: fotojurnalismul. Dacă există timp și disponibilitate pentru o ședință foto, atunci condițiile se apropie de idealul meu de eveniment. Imaginile Ralucăi și ale lui Johannes aș putea să le folosesc pentru a ilustra un workshop de fotografie de nuntă ( mai ales că sunt la modă ). Ele susțin – pertinent sper – o părere personală: ”fotografia de nuntă este … de la nuntă!”. Oricât de spectaculoase ar fi imaginile de la sesiunile TTD, din punctul meu de vedere, odată cu trecerea timpului, nu vor reprezenta decât niște fotografii reușite fără a avea însă dinamismul și farmecul evenimentului propriu-zis.

Reprezentarea “fericirii fotografice” ar arăta cam așa: – 1 – o zi frumoasă – nici cald, nici frig, cu soarele în nori ca să nu mă lupt foarte tare cu umbrele ; – 2 – mireasa și mirele sunt relaxați și singura lor grijă este să se bucure maxim de eveniment; – 3 – mirii trebuie să se sărute des ; – 4 – evenimentul se desfășoară fără grabă, după un program pregătit cu grijă dinainte; – 5 – mirii își doresc și alocă timp suficient pentru o ședință foto; – 6 – invitații zâmbesc cu căldură fotografului; – 7 – biserica este luminoasă și nu este necesar să folosesc blitz-ul; – 8 – ceilalți furnizori de servicii angajați își fac treaba bine (de exemplu: știu cum să aducă tortul . Chiar dacă pare ultimul lucru pentru care să îți faci probleme, este un detaliu important); – 9 – petrecerea este atât de animată încât îți pare rău că nu ești și tu unul dintre invitați; – 10 – întâlnești prieteni vechi – care nu îți aduc aminte de promisiuni la fel de vechi și neonorate încă – (acest punct este numai pentru cunoscători ). Pentru că aceste lucruri nu mi s-au întâmplat simultan niciodată, credeam că: Fericirea...

Pentru început un cer înnorat, deci am pornit cu dreptul .

Cred că la Sectorul 1 a fost cea mai lungă ceremonie din istorie , astfel că am avut timp să mai schimb unghiurile, lentilele etc. Și am mai bifat un punct din decalog!

Nelipsitul ( și necesarul!!…) tip cu acordeonul a fost la locul potrivit! Nici prea aproape, dar nici prea departe .

Ședința foto… enumerată în decalogul fericirii fotografului. Trebuie să recunosc că Arcul de Triumf a fost ideea Ralucăi și a fost foarte inspirată .

Mi-a placut atitudinea lor… gesturi tandre și mulți pupici…

Pregătirile …

Nașii mici – Alex și Maria – mi-au pozat după ce am negociat reeșalonarea unor vechi datorii. Pentru un datornic înrăit pot spune că am fost tratat cu generozitate .

Nelipsita concurență a fost mai numeroasă ca oricând .

Biserica a fost suficient de luminoasă și toată lumea a fost extrem de emoționată de ceremonia desfășurată aici. După toate lucrurile bune întâmplate până în acest moment parcă și eu am fost mai relaxat. Astfel am înțeles sensul unui proverb românesc care spune ”să nu zici hop, până nu sari pârleazul” – parcă așa era – pentru că un preot și-a adus aminte că fotograful trebuie să stea la slujbă într-un singur loc . În ciuda acestui mini-incident pot spune că a fost o ceremonie reușită pentru toată lumea.

După biserică, Raluca și Johannes au mai avut timp pentru câteva imagini așa cum îmi promiseseră. Sincer, eu nu am crezut că o să se întâmple chiar așa și de aceea a fost o surpriză plăcută! Probabil că de acum încolo o să invoc un decalog extins – cu două ședințe foto – .

Petrecerea …

După venirea tortului, mi-am dat seama că a fost ziua mea norocoasă. Tot ce mi-am dorit la începutul zilei se îndeplinise . Acum îmi pare rău că nu mi-am pus vreo treizeci de dorințe .

Clubul Diplomatic a fost mereu o alegere inspirată:

La un moment dat mi-a părut rău că nu am fost unul dintre invitați. Aș fi făcut față pentru că sunt un dansator cu licența dată în Club A și cu master-ul luat în Backstage . Și asta într-o vreme în care frecvența era obligatorie .

Raluca și Johannes au dansat foarte mult și s-au bucurat de evenimentul lor.

Sper că am reușit să arăt prin imaginile din acest post că am fotografiat un eveniment special și că fotojurnalismul este o opțiune viabilă pentru fotografia de nuntă. Promit să mă limitez în continuare la aceleași zece dorințe. Ca să fiu sincer, de obicei mă mulțumesc și cu șase dintre ele . Oricare!

BAL LA PALAT

admin — Thu, 29 Apr 2010 18:17:48 +0000

Poate un titlu mai inspirat pentru acest post ar fi fost “Poveste de iarnă” pentru că tot evenimentul a fost construit ca o evadare în lumea basmelor. Cineva spunea că, în situații egale, “detaliile fac diferența…”, iar Camelia a fost atentă la toate amănuntele. Ingredientele de bază au fost stilul, rafinamentul și eleganța… :)

Scenariul era binecunoscut: ședința de machiaj, întâlnirea cu nașii, ceremonia de la biserică, petrecerea… și totuși… a fost altceva decât de obicei.

O dimineață obișnuită pentru orice mireasă … dar și pentru orice fotograf de nuntă …

Am plecat spre casa nașilor unde o veche cunoștință – acum în calitate de nașă mică - mi-a pozat cu aceeași generozitate . Cred că era Albă ca Zăpada, numai că avea un accesoriu de sezon .

Camelia era pregătită să devină personajul principal al poveștii.

Totul s-a întâmplat atât de repede, încât târziu mi-am dat seama că basmul deja începuse. Pe Luca îl cunoșteam . În lumea poveștilor este întotdeauna bine să ai prieteni. Nu se știe niciodată când ai nevoie de ajutor…

Poate că nimeni nu mă crede când spun că a început o poveste. Dar culorile din imaginile de la biserică nu sunt explicate decât prin intervenția unui spiriduș. Care nu există în realitate, dar sunt foarte mulți în lumea basmelor . Și mulți fotografi și-ar dori ajutorul lor .

După cununia parinților a avut loc și botezul lui Luca. A fost cuminte și a dorit să nu apară imagini cu el dezbrăcat. I-am respectat dorința pentru că dreptul la imagine este important la orice vârstă .

Afară zăpada începuse să se așeze… iar pe spiriduși au început să-i trădeze urmele…

Un decor feeric, lumini arhitecturale, măști… toate așteptau cuminți sosirea oaspeților de seamă: zâne, Feți-Frumoși, contese, prinți…

Ședința foto:

Petrecerea… unde cu siguranță personajele principale, Camelia și Alin, au avut pantofi fermecați, speciali pentru dans .

Nu există poveste fără un strop de magie. Zânele au venit să ursească pentru Luca sănătate, înțelepciune și multă credință.

Orice poveste se termină cu : ” … și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți…” . Și povestea pregătită cu grijă de Camelia și Alin are același final. Invitații au ajuns cu bine acasă după ce au trecut prin pădure, iar zânele, spiridușii și toate personajele din lumea magică s-au dus să se odihnească cu gândul la primăvară .

Plecarea s-a făcut printr-un peisaj special, fiind parcă o continuare a evenimentului.

SEPALA- MIHAELA GLAVAN

admin — Sun, 18 Apr 2010 18:45:10 +0000

TUDOR

admin — Wed, 07 Apr 2010 10:30:45 +0000

Bună ziua! Mă cheamă Tudor și am 7 zile . M-am hotărât să fac foarte multe în viață. De aceea am început cu o scurtă carieră de model. Să văd cum este și dacă îmi place. Ei bine…nu-mi place! Vine fotograful cu tot felul de idei: stai așa… ba nu, stai așa … Mama nu are voie cu mine, cică face umbră… iar tata, de când am început ședința foto, a tot repetat o chestie pe care nu am înțeles-o: “ai grijă, ai grijă… ai grijă, ai grijă… ” . Singura chestie ca lumea este că poți să pozezi și când dormi. Dacă s-ar putea să fac asta asta și când mănânc, atunci, cu siguranță, aș scăpa de fotograf mai repede . Pentru prima sedință foto nu am fost plătit, pentru că nu am avut nicio clauză în contract legată de bani. Trebuie să învăț să scriu și să citesc ca să semnez un contract mai bun . Voi încerca să fiu: bancher, programator, muzician, fotbalist ( în Il Calcio binențeles… ) … După aceea, voi lua o decizie cu privire la viitoarea meserie …

Între timp…tata îmi pune un cântec de leagăn care îmi place foarte mult: Cantec de leagan

Cam asta a reușit fotograful să obțină în timp ce eu am dormit. După ce m-am trezit, am plâns ca să înțeleagă toată lumea că îmi este foame ( încă pun la punct sistemul de comunicare cu părinții ) și m-am dus să fac o baie caldă și un masaj să mă relaxez. Pot să vă arăt și coperta revistei din care mi-a citit mama ca să adorm după baie:

Peste vreo 2-3 luni o să pozez iar! Atunci o să fiu în formă și nu o să mai dorm tot timpul … Mă rog … Ne mai vedem… La revedere….